De obicei, la masa de pomenire se invită preotul care tămâiește masa și citește rugăciunea. În lipsa preotului aceste funcţii îndeplinește cea mai vârstnică persoană din familie. Stând la masă, toţi mesenii repetă după preot rugăciunea, își fac semnul crucii, gustă din colivă, servesc vin, spun cuvintele cunoscute: „Dumnezeu să te odihnească, fie țărna ușoară lui Petru, Ivan...” («Царство небесне Iвану (Петру...). Легкo землю держать»). După citirea rugăciunii rudele spun: „Luaţi pentru sufletul fratelui meu, soţului, feciorului” («Возьміть за упокой душі мого брата (чоловіка, сина)») (Mărcăuţi, Musait). La un timp anumit, după ce se toarnă din nou în pahare, cei prezenţi se adresează rudelor celui decedat prin cuvintele: Vouă sănătate, să fiţi sănătoși și să-l pomeniţi («А вам здоровля, щоб були здоровi та поминали»). E primit să se ducă la masă o discuţie liniștită, mortul să fie pomenit cu cuvinte bune. Masa se termină cu o rugăciune, după care oamenii mulţumesc stăpânii și pleacă, luând cu ei colacii.
În restul zilelor de pomenire (a noua zi, 40 de zile etc.) masa de pomenire, care începe după-amiază, are același scenariu. Masa de pomenire la a noua zi nu are aceeași reprezentanţă de oameni precum masa în ziua înmormântării. În această zi erau prezenţi doar cele mai apropiate rude și vecinii. La 40 de zile erau chemaţi destul de mulţi oameni. Printre ei, cei care au spălat mortul, au dus sicriul, au săpat groapa. În aceeași cameră unde este așezată masa de pomenire, pe pervaz erau puse un pahar cu apă, coliva, o felie de pâine și o lumânare aprinsă. Toate erau destinate celui mort.
În trecut masa de pomenire era puţin diferită. La masă se așeza numai vesela cu mâncare și linguri. Nimeni nu servea din farfurii individuale și pahare. De obicei, mâncau dintr-o farfurie și serveau băuturi din câteva pahare. În acest caz, stăpânii puneau vreo 4–5 pahare cu vin pe o tavă și acestea se serveau la un anumit număr de meseni. După ce vinul era băut, paharele se umpleau din nou și erau acordate celorlalţi oaspeţi etc.
Precum și la alte popoare din sudul ţării, în ziua înmormântării la ucraineni există obiceiul de a dărui rudelor un berbec în timpul scoaterii mortului din casă, iar la cimitir se dăruie o găină vie, transmisă peste mormânt.
Prin colaci este bogat prezentată tradiţia funerară. Numeroși colaci se coc pentru masa de pomenire în ziua înmormântării și în restul zilelor (la 9 zile, la 40 de zile, la un an etc.). Mai mult ca atât, precum și alţi locuitori ai regiunii, ucrainenii coc niște colaci speciali.
Printre aceștia 12 colaci de formă obișnuită, denumite în popor “podișoare” («проводничка»). Conform tradiţiei, se dau în drum spre cimitir. Conform lui Pavel [Fedoseevici] Mitroșenco, acești colaci se puneau întro cuvertură de mărime medie și se duceau mergând în partea dreaptă a sicriului. Era un obicei de a coace nouă colaci care erau rupţi în bucăţi, unși cu miere și împărţiţi la cimitir după ce sicriul cu mortul era coborât în groapă (Musait, Ferapontievca). În afară de aceasta, colacii se împărţeau celor care au spălat mortul și au săpat groapa (Ferapontievca). În ziua înmormântării “pomul vieţii” («гильце») era decorat cu covrigi, diferiţi colaci și alte obiecte. În acest scop se cocea un colac special în formă de scară («драбинка»). Există o credinţă că anume pe această “scară” sufletul se ridică la ceruri.
Pentru pomenirea copiilor nenăscuţi după avort spontan, de regulă, se făcea o scară similară («драбинка»), dar nu se cocea, ci se dădea păsărilor crudă. În afară de scară din aluat, se cuvine să dai de pomană ceapă verde. Această credinţă este bazată pe magia asemănărilor: aluatul crud și ceapa sunt asociate cu copilul nenăscut.
